Caută
  • Lucian Constantin (gyorg)

Cea mai bună gumă de știucă, înspirație sau noroc?

Există? Probabil că da, dar eu nu am descoperit-o, încă. Dar am descoperit alte lucruri în cei peste 15 ani de experință de pescuit la răpitori și în multiplele campionate naționale sau mondiale, unde am participat ca și concurent sau căpitan al naționalei.


Concluzia mea? Cel mai important este că în fiecare lac, râu, baltă sau incintă știuca are anumite preferințe la năluci. Și aici nu vorbesc de momentele în care atacă orice nălucă trasă prin apă, ci în momentele (deloc rare) în care face nazuri la anumite năluci și răspunde cu interes la altele. Atunci este momentul în care realizezi că îi place altceva decât cu ce pescuiești, iar tot atunci este momentul să începi să schimbi. Schimbi dimensiuni, culori, vibrații, etc. pănă speri să găsești una care să-i placă.


Îmi aduc aminte de o partidă de pescuit la Dăiești (un baraj în apropiere de Vâlcea) unde, invitat fiind de Cristian Rizea, mi-a zis că știuca de acolo preferă o nălucă de o anumită culoare de la Savage Gear, cannibal shad firetiger de 10 cm. Neîncrezător, am pescuit aproape toată ziua pe alte năluci (linguri, voblere, gume), până în momentul în care Rizea a contabilizat peste 6 știuci, iar eu nimic. Nici măcar un atac. Călcând pe mândrie i-am cerut și eu o năluca. Am reușit în mai puțin de două ore să iau 6 (șase) știuci. A fost unul dintre momentele în care tot ce știam până atunci despre știucă a fost reanalizat.



De atunci au trecut ani, iar experiența și teoriile mele s-au tot schimbat. Cert este că între timp am aflat ce este mai important. Și anume că știuca are momentele ei, când teoriile nu coincid cu practica. Așa a fost și în weekendul trecut, invitat fiind de un prieten să pescuim la știucă un baraj de pe Olt. Cum mă cunoașteți deja foarte bine, am avut curajul și inspirația de a folosi altceva decât ce funcționează perfect pe acel lac, având informația clară că vedeta câștigătoare este o gumă anumită gumă de la Fox. Nici măcar nu am aruncat odată cu ea.

Guma în care ai încredere este cea mai bună. Cum am mai scris-o și într-un alt articol de la mine de pe blog: încrederea în nălucă este definitorie. Așa că am pescuit direct cu Storm Wild Eye Swim Shad. O gumă care mi-a adus capturi și satisfacții fantastice. O gumă veche ca concept și construcție, dar care tentează peștii răpitori așa cum puține o pot face.



Cel mai important la ea este vibrația și volumul ei. Este o gumă masivă care trece cu greu neobservată de știucă. Asta a demonstrat-o și la acestă partidă. Dacă prietenul meu a avut numai niște atacuri anemice, nefinazate, eu am reușit să păcălesc două știuci frumoase și am mai scapat încă două.


Acum, mai este și alt aspect de care trebuie să ți cont și anume că este foarte posibil să fi avut eu norocul să-i trec prin față aceea nălucă, iar știuca, într-un moment de agresivitate să fi atacat. Iar eu, bucuros de altfel, să-mi fac o părere greșită că am descoperit atracția fantastică pentru știucă.


Cert este că am pescuit mai departe pentru următoarele cinci ore și n-am mai avut decât niște atacuri anemice, pe aceeași gumă, dar fără să mai prind nimic. Așa că te încurajez să schimbi năluca atunci când nu-ți atacă, iar dacă îți atacă poți să consideri că ai avut inspirație sau noroc :)


Lanseta Shimano Zodias 270M (5-15g)

Mulinetă Shimano Stella 2500FJ

Fluorocarbon Sunline SiglonFC 0,29mm

Fir textil YGK X-8 Upgrade 16lb

www.marelepescar.ro

2.274 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate