© 2005. Proudly created by Gyorg

Uzlina de bibani – Made by Catalin Toader

 

Hotărât lucru, pescuitul la biban este unul dintre cele mai spectaculoase stiluri de care ne putem bucura în apele de la noi, iar cei care au găsit bancurile flămânde pot confirma. Aşa se face că, deşi iarna bătea hotărâtă la uşă, am primit cu bucurie invitaţia lui Gyorg să căutăm şalăi pe Dunăre, dar mai ales bibani pe canalele dintre lacurile Deltei. Primii s-au lăsat greu păcăliţi, cu mici excepţii, în schimb am găsit bibanii acasă.

Cafea, aburi de dimineaţă, popasuri pe şosea ca să fotografiem un răsărit de soare minunat. După ce trecem Dunărea, luăm ca azimut Murighiolul, unde schimbăm mijlocul de deplasare. Recuperăm barca din curtea unui localnic, o remorcăm până la debarcader şi o punem la apă. Drumul până la Uzlina, locul în care urma să avem cartierul general pentru patru zile, nu durează mai mult de un sfert de oră. Vremea era închisă, dar destul de plăcută. Se anunţase ceva ploaie mai spre seară, dar nu aveam de gând să ne lăsăm intimidaţi de asta. Depunem bagajele la pensiune şi ne precipităm înapoi la barcă, împreună
cu genţile cu năluci şi jiguri. Urma să mergem pe Dunăre, unde Gyorg şi nea Viorel, cel care completa echipa, ştiau nişte praguri care ţineau şalău, numai bune de cercetat. 

 

Strapi la mare adâncime

În doar o oră de când coborâsem din maşină, eram deja ancoraţi pe primul prag, extras din bogata colecţie aflată în memoia GPS-ului. Cred că ăsta e cel mai mare avantaj al Murighiolului, faptul că poţi ajunge imediat pe locurile de pescuit. E mult mai accesibil decât zone mai celebre, precum Periprava, Crişan sau Sulina. Am testat o mulţime de plastice, dar am avut doar câteva atacuri leneşe, neconcretizate, cu excepţia câtorva solzi mici şi argintii. Strapii enervaţi se puneau cu burta pe năluci. Ne mutăm mai în amonte şi cercetăm o porţiune de mal, unde apa inundase o zonă plină de sălcii. Lanseta mea era una solidă, dar destul de grea, în timp ce Gyorg, profesionist desăvârşit, optase doar pentru ultralight-uri. Alegere care se va dovedi nspirată, mai ales în zilele următoare, la partidele de biban. 

Malul oferă câteva atacuri în forţă, dar ne dăm repede seama că e vorba despre ştiuci flămânde. Pierdem câteva năluci, schimbăm cu altele, dar schimbăm şi locul. Mergem la adâncime, pe un prag dublu prin care apa cade de la 13 m la 16 m şi apoi din nou, din 16 m în 19 m. Începem să prindem toţi, dar raportul e zdrobitor în favoarea “tăticului” Gyorg. Eu şi nea Viorel câte 1-2 strapazani, Gyorg 7-8. Raport de forţe care avea să se menţină pe toată perioada petrecută în Deltă. În sfârşit, spre seară “lovim” şi două exemplare mai răsărite, pe care le reţinem. Nu aveau mai mult de 3 kg fiecare, dar faţă de toţi juniorii de 40-50 cm pe care-i prinseserăm până atunci, erau din altă ligă. 

 

Prânzul cu bibani

După o seară în care ne-am ghiftuit cu bunătăţile din peşte pregătite de Cristina (bucătar, ospătar, administrator şi contabil la pensiune), facem o trecere în revistă a locurilor de şalău, dar fiindcă
acestea n-au produs nimic satisfăcător, luăm o pauză de cafea la pensiune şi plecăm spre lacuri, poate dăm de ştiuci sau bibani. Intrăm pe Uzlina, realizăm că toată lumea caută ştiuci, dar informaţiile culese de la localnici ne-au convins că nu se prinde aproape deloc. Testăm, totuşi, câteva japşe şi ne convingem că pierdem timpul.

Aproape că nu conta ce era la capătul firului, twister mic sau mare, rotativă sau vobler, bibanii flămânzi atacau orice mişca pe teritoriul lor. Imediat după prânz, ajungem la un canal de legătură care promitea ceva acţiune. Sălcii cu crengile în apă, doi buşteni uriaşi scufundaţi, apă curată şi destul de adâncă. Comportamentul de pescar de competiţie al lui Gyorg iese arăși la iveală: noi încă legam jigurile de 5 grame, pe când el avea deja trei lanseuri concretizate cu trei bibani. Era clar, îi ăsisem acasă!
Erau atât de mulţi şi se hrăneau atât de frenetic, încât în două ore am prins peste o sută. Aproape că nu conta ce era la capătul firului, twister mic sau mare, rotativă sau vobler, bibanii flămânzi atacau orice mişca pe teritoriul lor. Unele exemplare erau trecute bine de 30 cm şi cântăreau peste jumătate de kilogram. La cină radem iar farfuriile cu ciorbă de somotel şi chifteluţe din peşte, după are ne bucurăm de confortul căsuţelor de la pensiune: aer condiţionat, duş cu apă fierbinte, paturi uriaşe.

 

Final de bibaniadă

Sâmbătă refacem traseul de şalău, ba chiar îl extindem puţin, cu alte două locuri ştiute de Gyorg şi nea Viorel, dar ne alegem doar cu o plimbare reuşită. Repetăm popasul de cafea, luăm doar echipamentele foarte uşoare şi numai jigurile şi nălucile de mici dimensiuni, după care mergem iar pe lac, hotărâţi să
producem încă o bibaniadă. Ajungem la canalul cu pricina, uimiţi că nu e nimeni acolo, deşi cu o zi în urmă trecuseră zeci de pescari care fuseseră martori trecători ai “genocidului” bibanistic. Recuperăm câteva năluci lăsate cu o zi în urmă într-un buştean şi le punem la treabă. Gyorg foloseşte twistere mici, pe jiguri de 5 grame, la fel şi nea Viorel. Eu încerc o rotativă şi un vobler Suxxes, ambele se dovedesc foarte atrăgătoare pentru bibani, dar ratez câţiva peşti din cauza dimensiunilor prea mari ale nălucilor. Întorc pentru câteva minute spatele canalului şi fac câteva lanseuri spre lac, cu Drunk-ul de la Dorado, în speranţa vreunei ştiuci capitale. N-a fost să fie ştiucă, dar am un atac violent şi trag în barcă un bibănoi de vreo 40 cm şi 600 grame, cel mai mare al zilei. Revin sub salcie, găsesc un plic cu gruburi chartreuse de la Big Hammer şi încep să recoltez biban după biban. Aproape la fel de bine ca şi Gyorg, care rămâne, totuşi, liderul incontestabil al capturilor. Prindem iarăși peste suta de bibani, după care plecăm spre pensiune, cu braţele distruse după trei zile de lanseuri. Nu ştiu alţii cum sunt, dar, pentru mine, ultima seară petrecută la pescuit e cea mai tristă.

Nu-mi rămâne decât să întorc clepsidra închipuită şi să-mi stăpânesc tremurul degetelor până la următoarea ieşire. Plecăm spre casă. Şosea, cafea, vreme rece. Îmi amintesc de culorile Deltei şi-mi promit să încerc să redau cât mai exact ceea ce trăiesc acolo, de fiecare dată.

 

 

Please reload

Cine sunt !?

Pasiunea pentru spinning o descopar in anul 1994, odata cu o vizita neprevazuta in Delta in zona Uzlina unde am pescuit intens la stiuca din barca. De atunci a devenit febra iar ulterior dependenta.

Parteneri si Sponsori
Follow Me
Articole

Cum să prinzi știucă de pe mal cu trei tipuri de năluci!...

October 8, 2019

1/10
Please reload

  • Facebook Basic Black
  • YouTube Basic Black
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now