© 2005. Proudly created by Gyorg

Coordonate locuri de salau pe Sarulesti

Tuesday, October 20, 2015

Aveti coordonatele locurilor de pescuit pe Sarulesti.Incercati-le cu incredere
N44 24.288 E026 39.730
N44 24.196 E026 39.758
N44 24.037 E026 39.470
N44 23.991 E026 39.388
N44 23.932 E026 39.315
N44 23.961 E026 39.248
N44 23.971 E026 39.253
N44 23.962 E026 39.190
N44 23.957 E026 39.135
N44 23.937 E026 39.008
N44 23.822 E026 38.970
N44 23.400 E026 39.293
N44 23.459 E026 39.449
N44 23.423 E026 39.449
N44 23.347 E026 39.343
N44 23.442 E026 39.742
N44 23.260 E026 40.051

 

Cateva sfaturi de abordare a pistei:
Puneți-vă la punct o strategie de abordare a locurilor de pescuit, precum și a timpului petrecut pe acestea. Adică fixați-vă dinainte locurile unde urmează să pescuiți și determinați exact cât timp veți petrece pe acestea dacă peștele nu vă răspunde la momeală. Nu pierdeți foarte mult timp pe un loc de pescuit, chiar dacă aveți încredere în acel loc, mai mult de o oră va fi suficient, iar dacă nu ați prins niciun pește, schimbați locul. Dacă aveți atacuri, nu părăsiți locul, insistati si schimbati naluciile sau stilul de recuperare.
Dacă nu ați avut atac pe o recuperare, nu vă grăbiți să recuperați momeala din apă. Veniți cu recuperarea până sub barcă, iar când ați simțit că este aproape perpendicular, ridicați scurt vârful, astfel încât momeala să fie la maxim 2 cm de fundul apei și așteptați 2-3 secunde, este posibil să fiți șocat de agresivitatea cu care șalăul poate să atace în acest caz. Explicația este că șalăul urmărește momeala până sub barcă, iar în momentul în care aceasta se ridică perpendicular, atacă instantaneu. Nu intotdeauna functioneaza dar aceasta a fost una dintre tacticile care m-au ajutat ca la Dârvari să mă clasez pe locul al doilea in 2009.
Acestea sunt poate doar câteva dintre modurile în care puteți să atrageți atacurile șalăilor din pistele de concurs.

Când ați ajuns pe locul de pescuit rețineți următoarele aspecte:
– nu vă grăbiți, dar nici nu pierdeți timpul, graba vă poate afecta concentrarea necesară câștigării
manșei/concursului.
– reglați frâna tamburului la mulinetă înainte de startul în manșă. Aceasta nu trebuie să fie nici
slabă, ca să nu puteți înțepa pe măsură, dar nici să vă rupă firul din șocul înțepării.
– țineți minte că orice secundă este prețioasă în timpul concursului, organizați-vă și veți economisi timp prețios. grupați nălucile și jigurile pe dimensiuni și gramaje,dinainte de concurs. Marcati cutiile astfel încât să vă fie foarte ușor să le identificați direct din gențile de pescuit.
– ajunsi pe locul tinta, lăsați ancora cât mai calm cu putință.
– nu lansați aiurea în apă, fiecare lanseu reprezintă o șansă de a avea un atac sau chiar de a prinde primul pește punctabil. Aveți încredere în fiecare lanseu, gândiți-vă că este posibil să aveți un atac oricând si in orice moment.
– înainte de a arunca luați-vă un reper de pe mal și concentrați-vă să aruncați exact în acea direcție.
– pe măsură ce veți exersa, veți prinde și experiență in lanseuri la punct fix.
– fiți atent la distanța și direcția în care ați aruncat, chiar dacă lanseul nu a păstrat direcția dorită inițial. Dacă rețineti poziția unde ați aruncat și ați avut atac, dar nu ați reușit să înțepați, sau ați avut un atac ratat, vă va fi de folos la următorul lanseu.
– imediat ce năluca a atins apa căutați să întindeți firul.
– după ce momeala a atins apa începeți să numărați și fiți atent la orice semnal de pe firul care plutește pe apă.
– nu vă uitați la nimic altceva decât la orice semnal de pe fir. Închipuiți-vă că sunteți doar voi și peștele pe apă, nu vă interesează ce se vorbește în jur, unde s-a poziționat unul, sau ce prinde altul. Este foarte important să respectați acestă recomandare, succesul vostru depinde de concentrarea voastră.
– lanseta o veți ține în linie cu direcția de lansare, cu vârful ușor ridicat.
– nu vă bazați numai pe semnalele date de atac în băț, pentru că acestea pot fi câteodată istorie. Prima dată veți urmări firul pe apă unde orice semnal trebuie să fie vizibil sau abia perceptibil.
– dacă nu vedeți foarte bine linia completă a firului, până la intrarea acestuia în pelicula apei, lăsați scurt firul pe apă și acesta va reține mici particule de apă, care, odată ridicate deasupra apei, vor deveni vizibile si automat si firul textil (sau mono).
– dacă este vânt puternic, folosiți exclusiv fir textil și gramaje puțin mai mari decât de obicei. În acest caz, cautați să lansați ori în direcția vântului, ori contra acestuia, niciodată perpendicular pe direcția lui.
– în cazul în care nu aveți atacuri pe vânt, încercați să pescuiți chiar în malul în care vântul , chiar în locul în care se sparg valurile. De multe ori răpitorul vine să atace în acestă zonă, bazându-se pe faptul că peștii mici vor fi amețiți de valurile mari care se sparg în mal.
– imediat ce firul atinge apa, începeți să numărați în gând. Dacă prima data ați numărat spre exemplu până la 10, iar la urmatoarea lansare în același loc firul se oprește la 5, înțepați instant, este posibil să fie un pește cu momeala deja în gură și voi să nu știți
– de fiecare dată când aruncați, numărați până jigul ajunge pe fund. La un moment dat o să vă intre în reflex și veți simți imediat că năluca a staționat mai mult decât ați ținut voi evidența, semn că șalăul este deja cu ea în gură.
– așteptați până ajunge momeala pe fund, indiciu dat de slăbirea firului. ridicați vârful lansetei scurt și dați două ture de manivelă, după care opriți. Continuați alternând turele de manivelă până veți avea un atac. Dacă la un moment dat veți simți că jigul s-a oprit în ceva, dar totuși nu ați simțit atacul, nu ezitați și înțepați energic. O vorbă mare spune că un pescar bun de spinning înțeapă orice, fie prag, fie structură de pe fundul apei.
– încercați să vă închipuiți configurația fundului pe măsură ce recuperați. orice detaliu trebuie reținut, în fiecare lanseu.
– dacă pescuiți aproape de mal, nu ezitați să aruncați năluca direct pe mal, aducând-o apoi în primul prag al malului. De multe ori am găsit șalăii grupați acolo.
– dacă totuși nu aveți nici un semnal, schimbați tactica astfel: pe aceeași adâncime de apă schimbati jigul pe o greutate mai mare (15-20 g). După ce a ajuns pe fund, imprimați aceeași smucitură scurtă din vârful lansetei, iar după ce plumbul atinge a doua oară fundul, începeți să mulinați continuu, dar nu rapid, închipuindu-vă cam cum ar merge shad-ul chiar în apropierea fundului. În acest caz, atacurile sunt, de cele mai multe ori, foarte agresive.

Va doresc fire cat mai intinse!

 

 

Please reload

Cine sunt !?

Pasiunea pentru spinning o descopar in anul 1994, odata cu o vizita neprevazuta in Delta in zona Uzlina unde am pescuit intens la stiuca din barca. De atunci a devenit febra iar ulterior dependenta.

Parteneri si Sponsori
Follow Me
Articole

Cum să prinzi știucă de pe mal cu trei tipuri de năluci!...

October 8, 2019

1/10
Please reload

  • Facebook Basic Black
  • YouTube Basic Black
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now