© 2005. Proudly created by Gyorg

Din scurta viaţă a unui șalău deștept și frumos

Sunday, January 15, 2017

 

 

Sunt deștept, asta este o realitate și nu o presupunere de-a mea. Cred că la nivelul ridicat de IQ a contribuit nemijlocit și tata.  O mare parte din experiența mea de viață a fost acumulată de la tata. Sunt convins că sunt deștept, deoarece pe puțini șalăi de vârsta mea i-am văzut să fie atât de apropiați cum am fost eu de ăl bătrân și să asculte, dar și să învețe din experiența părinților.

 

De la el am învățat totul: când să ies în “centrul vechi” și ce să fac bine acolo, cum să mă feresc de extramarini sau ce trebuie să fac când accidental confund copia cu originalul și să mă trezesc cu un piercing de toată frumusețea.  

Prima regulă pe care am învățat-o de la el a fost să fiu foarte atent la tot ce bag în gura. Mă ținea din scurt la fiecare lucru pe care vroiam să-l mănânc.  Nu pune gura pe aia, nu te atinge de aia. Iar, cel mai tare este că m-a învățat să am răbdare, înainte de a mânca sau a mă atinge de ceva. 

 

Inițial, am zis că este foarte pisălog, dar când am văzut că alți copii ca mine dispăreau pe zi ce trece, captați de raza tractoare a extramarinilor, mi-am zis că trebuie să iau aminte la tot ce-mi zice. Asta mă face și deștept, dacă nu foarte deștept,aşa  că am ținut cont de toate recomandările lui și am învățat din ele.

 

Că le-am învățat singur și pe altele, asta-i altă poveste. Îmi aduc aminte de prima mea experiență în pădurea scufundată. Într-o dimineață mi-am zis să mai cutreier și eu împrejurimile. Așa se face că am ajuns într-un golf cu apă ceva mai adâncă pe mijloc și apă mică cu vegetație lângă maluri. Cum vegetația arăta ca niște liane, ce mi-am zis:  Hai să dau o tura și pe aici, poate văd un baboi (pește țintă) și să-l surprind, așa îmi iau micul dejun. Numai că n-am știut ca acolo, între liane stau crocodilii aștia numiți esoxi. Cum mă plimbam eu liniștit printre liane m-am trezit  brusc cu o surată esox, cam cât mine de mare care mi-a infipt colții în spate. Nici n-am apucat să mă zbârlesc așa cum m-a învățat tata, că m-am simțit strâns cu maxilarele ei puternice.

 

Numai că știa că a dat peste un șalău destept. M-am apucat eu să o injur, să-i zic că-i urâtă cu spume, poate comentează și ea ceva. Nimic, nu voia să scoată nici un cuvânt. Așa că am făcut pe prostul sau pe mortul, cum vreți să-i ziceți. Deștept cum sunt ,mi-am dat seama imediat că nu are cum să mă înghită așa pe lateral, trebuia cumva să încerce să mă întoarcă. Așa că am așteptat, oarecum blocat în dinții ei, să respire, iar cum mi-a dat drumul puțin, am zbughit-o rapid. M-am oprit fix sub un bloc de piatră și trei zile n-am iesit de acolo, atât de speriat am fost. Am rămas de atunci cu două dungi pe lateral, dungi care mă ajută să simt mai bine când se schimbă vremea.

 

V-am zis că sunt destept. Îi văd pe prostii aștia de lângă mine și mă bufnește râsul. Zilele trecute a fost frumos, soare afară, lacul acoperit de gheață groasă, iar mulți dintre noi ne-am cantonat într-o gropă adâncă. În special iarna când se răcește apa ne retragem pe zonele cu apă adâncă, jos fiind o temperatură mult mai caldă decât la suprafață. Ne lipim cu burta de pământ, ne încetinitm ritmul cardiac și așteptăm să vină primavara. Iată că în dimineața aceea ne-am trezit brusc în zgomote făcute la suprafață. Părea că cineva încercă să spargă gheața. Inițial toți ne-am bucurat că mai se oxigenează apa puțin, iar baboiul începe să se miște. Dar, pe măsură ce trecea timpul vedeam cum, în reflecția de lumină de la suprafață pleca câte un coleg brusc către suprafață, parcă tractat de ceva invizibil.

 

Nu dureaza mult și văd și eu deasupra mea cum coboară o imitație de peștișor. Ce să zic, nici nu arata ca un peștișor, ci era mai degrabă în formă de peștișor, dar cu o culoare verde transparent sidefat, având ceva în interior ce lucea în lumina slabă. Eu m-am abținut să comentez și să zic ce-mi vine în minte, aștia chiar ne cred proști. Nu apuc să-mi termin gândul că un prost de lângă mine tâșnește brușc și apucă imitația grosolană de peștișor. Aproape imediat îl văd cum pleacă către suprafață, atras de ceva invizibil și iese printr-o gaură în gheață. Mă așteptam să-l văd din nou și să-mi împărtășescă din experiența treceri în altă dimenisune, numai că nu s-a mai întors niciodată.

 

Am auzit povești cu cei care s-au întors după ce-au fost răpiți de extramarini. Știu că în lac sunt cel puțini doi mari șalăi, Vasile și Matei, care au fost norocoși sau mai deștepți. Acum deja sunt cei mai mari dintre noi. Odată m-am întâlnit cu Vasile și mi-a povestit câte ceva din experiența lui de viață. Îmi zicea că a avut noroc și numai Poseidon l-a salvat. Cică trecuse deja de 4 ani de zile existență și deja văzuse multe la viața lui. Numai că într-o seară s-a ridicat să mănânce ceva și s-a trezit remorcat de rază. Interesat este că după ce a fost scos din apă cu ajutorul unui clește mare, s-a trezit purtat în mâini de niște creaturi mari, extramarini. Unul dintre ei l-a ținut cel mai mult în brațe, în timp ce primea niște lumini puternice, ca nițte flash-uri. La scurt timp s-a trezit din nou în apă, răsuflând ușurat. Nu a avut nimic, doar a rămas cu două găuri în gură Una de la imitația de pește ce avea niște ace foarte ascuțite, iar ce-a de-a doua gaură de la pensetă. Ulterior s-au astupat amândouă, dar îl mai dor când se schimbă vremea.

 

Acum deja este mare, deștept și nimic nu-l mai poate păcăli. Mi-a povestit că acum se distrează de minune pe seama extramarinilor, iar când vede câte o imitație de pește pe fundul apei o recunoaște imediat. O apucă grijuliu numai de căpătul ei, de plumb, dar foarte atent fără să o înghită. Urmează un fel de montagne russe către suprafața apei. Chiar când iese în suprafața apei, după ce se uita în ochii extramarinului neexperimentat, deschide gura și eliberează capătul nălucii, lăsându-l pe particular șocat și blocat în același timp. Cică la fiecare fază similară începe la suprafață un spectacol de strigături și înjurături, de rar vezi așa ceva la noi pe lac. Distracție maximă, ce să zic.

 

Și uite așa devin mai deștept, învătând că trebuie să eviți imitațiile de peștișori din suprafață. Dacă pe cei de pe fund îi vezi foarte bine, le distingi culorile și forma, la cei din suprafață este foarte greu. Vibrația lor seamăna foarte bine cu vibrația unui peste, iar extramarinii s-au perfecționat din ce în ce mai mult, venind cu modele foarte aproape de naturalul unui peștișor .

 

Dar, cel mai mult îmi place primavara când ies în “centrul vechi”. Este momentul pe care îl așteptăm toți șalăii din lac. Dar este și momentul în care dispar cei mai mulți dintre noi. Și tot cei mai proști, pentru că atunci este momentul în care mergem la împerecheat, iar extramarinii știu și ei treaba asta. Fiecare dintre noi construim câte un coteț mic, săpând în zona nisipoasă, la apă mică, adâncind și curătând o mică groapă. Unii mai “deștepti” și mai tupeiști dintre noi încercă să-ți ia groapa după ce tu te-ai chinuit să o cureți și să o adâncești cât mai bine, încercând cu ajutorul ei să agăți și tu ceva. Dar, extramarinii vin și ei cu imitații de pești, încercând să te păcălească că este vreun atacator al gropii tale. Mulți dintre noi, aia mai proști, pun botul pe așa ceva, dar eu deja m-am prins care-i pe bune și care-i imitația.

 

Cu timpul și la imitațiile târâte pe fundul apei am început să mă pricep din ce în ce mai bine și să-mi dau seama care-i bun și care mă poate băga în sacoșa extramarinilor. O mare parte din aceste năluci țopăie în sus, după care cad din nou rapid pe fund. Este o evoluție clasică de momeala care încercă să mă păcălească. Altele sunt târâte pe fund, cu mici pauze. Și acestea sunt cele mai ușor de identificat. Tata a fost păcălit odată de o momeală de acest gen. Norocul lui că s-a așezat prima dată pe ea, grijuliu cum este de fel. A zis să nu o mănânce direct, ci să vadă dacă se mai mișcă dacă se pune pe ea. S-a mișcat cu tot cu el. Norocul lui a fost că l-a agățat numai superficial, iar linia tractoare a extramarinilor a plecat numai cu un solz din trupul lui.

 

Dar, cele mai periculoase rămân tot imitațiile de pești (voblerele). De curând tata a fost păcălit tot de unul dintre acestea, un model nou de imitație de pește cu o barbetă total diferită de cea existentă până acum. Nu știu exact ce face acestă nouă barbetă, dar mi-a povestit că imitația asta de pește nu mai merge linear ca până acum, ci iese într-o laterală aleator, ca un pește rănit. A fost și prima lui experiență de trecere în altă dimensiune, pozat și eliberat înapoi. Așa m-am speriat când l-am văzut plecând de lângă mine, de mi-am zis că o să țin post la pește pe viață.

 

Nici nu mai știi în ce să ai încredere astăzi, atât de mult s-au transformat imitațile acestea de prins șalăi ca mine. Până mai ieri puteai să mănânci liniștit câte un răcușor sau o salamandră. De curând am auzit că nici în astea nu mai poți să ai încredere. Un prieten bun a trecut în partea cealaltă definitiv după ce-a fost păcălit de așa ceva. Norocul meu că l-a prins pe el, pentru că puteam să jur că extramarinii nu pot imita racii sau alte creaturi cu care eu mă hrăneam, tocmai ferindu-mă de vreo ieșire la suprafață neprevazută. Dar, eu v-am zis de la început că sunt deștept, mult mai deștept decât alții de lângă mine.

 

Sunt atât de deștept că reușesc să simt imediat când vine vreun extramarin pe apă. Din navele lor plutitoare sau direct de pe malul lacului, îi “citesc” imediat. Nava o simt direct în rănile lăsate acum 3 ani de crocodilul ăla din pădurea de liane, iar pe mal îi simt în momentul în care încep să vorbescă între ei.  Odată chiar m-am apropiat de mal să văd ce fac. Atât sunt și aștia de proști că au impresia că noi aștia, șalăii mai mari nu-i auzim din apă. Pai dacă am ajuns așa mari nu cred că degeaba.

 

Să-i auzi ce prostii debitează despre tehnici și comportamentul nostru, te ia durerea de cap. L-am auzit pe unul spunând – auzi derapaj -  “dacă prinzi șalăul dominant, toți alții de pe lângă el se vor sinucide imediat”. Te ia durerea de cap ,nu alta. Ca să nu vă mai spun de povești cu pești. Atât ajung să exagereze cu dimensiunile noastre, că unul ca prietenul meu prins de curând și care nu avea mai mult de 2 kg, a ajuns imediat afară din apă la 3kg, iar după ce i-a făcut poze artistice s-a ridicat până la peste 5 kg. Te bufneste râsul, nu alta. Noroc că nu pot sa râd prea bine de la dinții din față că altfel făceam apă la stomac.

 

Dar cel mai ciudați, dar și periculoși extramarini rămân cei din navele plutitoare. Unii dintre aceștia sunt foarte prietenoși, adevărați pescari ce ne respectă și ne apreciază. Am văzut că cei mai mici dintre noi sunt eliberați fără măcar să-i scoată din apă, iar celor de mărimea mea le fac poze cu atenție, manipulând-ne cu foarte mare grijă. Am văzut că sunt și atenți ca timpul pe care-l petrecem afară din apă să fie cât mai scurt, înțelegând că nu ne simțim în “apele” noastre fără aer sau mai bine zis cu prea mult aer.

 

Pe de altă parte, tot din categoria celor deținători de nave plutitoare sunt cei periculoși, criminalii. Aceștia se împart în două categorii. Prima categorie sunt cei care și-au dezvoltat o tehnică cunoscută sub mai multe denumiri: “montura violentă”, “hâța”, “ghionoaie”, japcă, etc. Știu cam pe unde ne grupăm în anumite perioade ale anului, iar dacă nu reușesc să ne păcălească cu năluci artificiale, încep o muncă de greblare a fundului apei până agață câte ceva, câte un șalău sau sunt la fel de bucuroși când iau câtre un porc ciprinid cântărind considerabil.

Ce-a de-a doua categorie sunt așa –zișii extramarinii electricieni. Aceștia n-au lansete, ci numai un aparat electric. Nu știu exact ce fac în nava lor plutitoare, dar la un anumit moment introduc o undă electrică care ridică toți colegii din preajmă, iar odată cu ei și alți pești. Din nu știu ce motiv, cred că de idioți, aruncă aparatele în apa cu totul, iar odată cu acestea și niște baterii cancerigene. Adică dacă te apropii de ele faci cancer și nu mai ai mult de trăit.

 

Sunt eu deștept, asta este clar dacă am reușit să trăiesc până acum, adică mai bine de 6 ani, dar cred că nici eu nu voi mai trăi mult. Tata a plecat de lângă mine zile trecute, când a dat peste o plasă monofilament. Într-o dimineață devreme, încrezător pe sine alerga un baboi și s-a trezit într-o încrengătură de fire transparente din care n-a mai ieșit. Degeaba am încercat eu să-l scot de acolo, dar pe măsură ce se zbătea, mai mult se încurca. La un moment dat a țipat la mine și m-a obligat să plec de acolo, nu de alta, dar era foarte probabil să mă încurc și eu.

 

Cu acestă pierdere greu de suportat am învățat-o și pe asta, dar mă întreb cât o să mai fiu de deștept în continuare sau cu câte riscuri o să mai învăt câte ceva?

Uite că îmi vine un pește rănit. Chiar dacă mi-e o foame de aș mânca și pietre trebuie să fiu atent la maxim pe ce pun botul. Pare foarte natural, vibrația este exact ce trebuie, iar culoarea perlată este exact a baboiului meu. Mișcarea corespunde perfect unui pește rănit, ridicându-se ușor de pe fundul apei și căzând înapoi la fel de ușor, rotindu-se foarte natural. Nu mai pot să rezist, îl mănânc. Au, ce-am făcut, cred că vă spun adio. Încep să urc către suprafață împotriva voinței mele. În stresul în care mă zbat aud difuz o remarcă: “l-am păcălit la Storm So Run Makan Minnow, culoare lime” …

 

Acum, nu știu ce să vă zic, dacă vă mai scriu în viitor înseamnă că am fost eliberat. Daca nu, am sfârșit într-un mod fair play…

 

 

 

Please reload

Cine sunt !?

Pasiunea pentru spinning o descopar in anul 1994, odata cu o vizita neprevazuta in Delta in zona Uzlina unde am pescuit intens la stiuca din barca. De atunci a devenit febra iar ulterior dependenta.

Parteneri si Sponsori
Follow Me
Articole

Cum să prinzi știucă de pe mal cu trei tipuri de năluci!...

October 8, 2019

1/10
Please reload

  • Facebook Basic Black
  • YouTube Basic Black
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now