© 2005. Proudly created by Gyorg

Scule complete de pescuit la rapitori, stiuca, șalău, biban, avat, clean și pastrav. Unde, la ce si cu ce!

Monday, July 31, 2017

De mult timp mă gândesc la acest articol. La un articol dedicat începătorilor sau celor mai puțin experți în ale pescuitului la răpitori. Idea a fost să-l fac foarte simplu de înțeles, structurat pe specii de pescuit (știucă, șalău, biban, clean, avat sau păstrăv). Cred că va fi unul dintre instrumentele excelente pentru cei ce nu au timp să se documenteze în detaliu despre fiecare specie în parte. Logica articolului este de a selecta echipamentul potrivit pentru orice tip de răpitori, în funcție de apa unde dorești să pescuiești și de nălucile avute în vedere.

 

Fiind unul dintre consultantii Normark Sport Romania voi folosi numai recomandări despre anumiți producători, gen: Shimano, Rapala, Sufix, VMC, Storm sau Sufix. Asta nu însemnă că informațiile cuprinse în articol sunt ficțiuni sau invenții, ci sunt informații acumulate și experimentate cu echipamentele respective, folosindu-le în mod curent la fiecare partidă de pescuit. 

 

Lansetele, mulinetele si nălucile din tabelele de mai jos sunt încadrate cu o logica aparte. Un combo recomandat cu incarcare si o actiune puternica, iar alternativa cu o putere medie-mică. Și asta pentru că există situații si momente diferite. Sunt perioade în care peste este agresiv și trebuie tentat cu năluci grele și agresive, dar sunt și situații în care trebuiesc folosite năluci mici sau într-o suspensie mai lungă pentru a declanșa atacul. 

 

Din experiența mea de până acum nu există năluci sau combouri general valabile. De aceea nici rezultatele noastre nu sunt de fiecare dată la fel sau nu prindem oricând și din orice poziție sau moment. Așa că trebuie să improvizăm în permanență, ca să avem rezultate, iar aceste nu se lasă așteptate în momentul în care încercăm diferite stiluri sau diferite năluci.

 

Am să încep cu ȘTIUCĂ 

Poate unul dintre cei mai prezenți răpitori de la noi, dar și cel mai predictibil și accesibil pentru pescuit. Personal pescuiesc la știucă în Deltă sau în lacurile din jurul Bucureștiului, și mai puțin pe râuri (gen Mureș sau Argeș). Predictibil deoarece zonele în care găsim știuci sunt ușor de reperat, in general zone cu vegetație submersă și cu o adâncime a apei relativ mică, între 0,5 metri și maxim 3-4 metri. Sigur că există și știuci pe ape mai adânci, dar frecvența de prindere sau de localizare este mai mică decât în zonele clasice, cu apă neagră (transparentă) și vegetație. 

 

Aveti mai jos un tabel cu lansetele și mulinetele recomandate, în funcție de năluciile folosite

LANSETE - MULINETE -FIRE ȘI NĂLUCI

 

Pentru a afla cum trebuiesc animate (pescuite) aceste năluci in ansamblul potrivit acesati următoarea pagină: http://gyorg50.wixsite.com/gyorg/naluci---altele

 

PESCUIT LA ȘALĂU

 

La pescuitul șalăului recomand două tipuri de lansete și năluci. Un tip pentru pescuitul agresiv, atunci când șalăul se hranește intensiv și preferă năluciile foarte prezente, cu o acțiune puternică. Și un pescuit de finețe, cu lansete din clasa ultra-light (foarte ușoare), capabile să arunce gramaje mici, năluci mici, dar și suficient de puternice să reziste drilului cu un pește trecut de 5 kg.  Să nu faceți greșeala să vă așteptați ca pe combo-urile light să vă intre șalăi mici și medii, ci să vă așteptați să aveți și la capătul lansetei pești demni de a vă depăși recordul la răpitori.

 

Iar dacă aveți cel puțin căte un ansamblu din fiecare categorie de mai jos puteți să participați la orice partidă de pescuit la șalău, în orice zonă în care există acesta. Trebuie numai să aveți suficientă răbdare să încercați diferite moduri de animare a nălucii pentru a putea avea rezultate.

 

Un pont foarte bun este ca, după ce ați ales gramajul și lanseta potrivită pentru adâncimea pentru care pescuiți, să nu stați foarte mult într-un loc. În jur de 30-45 de minute este de ajuns pentru a vă face o idee. Iar dacă aveți un atac, chiar și fără să prindeți peștele repectiv, nu plecați! Insistați incercând diferite năluci. Iar dacă nici așa nu răspunde la tenațile oferite schimbați unghiul sau direcția, dar pescuind in același loc.  

 

 

 PESCUIT LA BIBAN

 

Pentru pescuitul la biban treaba este mai simplă. Adică alegerea se poate rezuma la o singură lansetă cu actiune extra fast (rapidă) fără probleme. Iar dacă corelați puterile de la șalău cu cele de la biban puteți să aveti o singură lansetă bună de biban, dar și pentru pescuitul de finețe la șalău. 

 

Încadrarea pe reactive, jigging, intre ape și pe adâncime vă ajută să vă faceți o strategie în funcție de adâncimea sau tehnica de pescuit. Pe lângă năluciile indicate la "jigging" puteți să folosiți orice shad (peștisor) sau grub (corp tubular cu coadă tip virgulă) disponibil în trusele voastre. Important va fi gramajul, culoarea (câteodată), dar cel mai important stilul de mulinare a nălucii după lansarea în apă.

 

Pentru reactive stilul de pescuit implică recuperarea la o viteză constanta, dar alternat cu opriri scurte sau accelerări scurte (bruște). Dacă pescuiești pe adâncimi mari (4-6 metri) așteptă să ajungi pe fundul apei sau cât mai aproape de el. În recuperarea constantă sau cu pauze fi atent la orice semnal din lansetă. Chiar și o mică atingere in fir poate insemna un atac ratat de biban. Iar dacă este așa nu te grăbii cu înțeparea. Bibanul este suficient de rapace ca să nu renunțe foarte ușor la o nălucă care îl tentează. 

 

În perioadele reci, atunci când bibanul devine și cel greu de păcălit schimbă tehnica de mulinare constantă cu zmucituri scurte și rapide din vârful lansetei urmat de o pauză mai mare, 5-10 secunde. Alternează cu o recuperare constantă la cea mai mică viteză posibilă.

 

Pescuitul intre ape este destul de simplu, iar diferența o va face tipul de vobler folosit. Fiecare dintre voblerele indicate mai jos atinge paliere de adâncime diferite, dar și frecvențe de zgomot diferite. O recuperare constantă la limita in care vei simți momentul în care voblerul intră în vibrație este modul ideal de a pescui cu așa ceva.

 

 PESCUIT LA CLEAN

 

Nu sunt un foarte mare cunoscător al pescuitului la clean și nici un practicant fidel acestui stil de pescuit, dar întotdeauna când am avut ocazia să ies la o partidă de clean o fac cu cea mai mare plăcere. Atacul cleanului este similar cu atacul avatului, dar cleanul este un pește extrem de atent la ce se întâmplă în suprafața râului sau a lacului, și nu degeaba este denumit peștele cu 1000 de ochi sau cu ochi in fiecare solz. 

 

Cleanul este un pește din familia ciprinidelor, semn că acest nu are dinți tipic peștilor răpitori. Poate acesta este și motivul pentru care atacurile asupra năluciilor care îl provoacă sunt foarte agresive. Sunt convins că provocarea atacului ține nu numai de formă, dar în special de vibrația nălucii. Am observat acest aspect în special la voblere, unde viteza de recuperare este foarte importantă. Dacă recuperam un vobler cu o viteză rapidă clenii răspundeau imediat, iar dacă incetineam puțin recuperarea nu mai erau interesați. Asta mi s-a întâmplat în anul 2008 când am câștigat prima dată o etapă în campionatul național pe lacul Ghiroc din județul Arad la clean.

 

După cum vedeți lansetele recomandate mai jos sunt în special pentru pescuitul cu fire monofilament și mai puțin cu fir textil. Am eu un fix cu firele textile la clean. Nu pescuiesc cu ele deoarece am observat că face diferența între fir mono și fir textil. Poate este vibrația firului, poate transmiterea directă a recuperării pe tambur, nu știu exact, dar am văzut diferențe majore. Singurul moment în care pescuiesc cu textil la clean pe lac este momentul în care cleanul coboară mai jos de 10 metri și sunt nevoit să las voblerul să se scufunde foarte jos, aproape de fundul apei. De multe ori atacurile vin pe cădere, deci atunci când firul nu vigrează foarte mult (cine știe...)

 

 

 

 

 

 

 


 

Please reload

Cine sunt !?

Pasiunea pentru spinning o descopar in anul 1994, odata cu o vizita neprevazuta in Delta in zona Uzlina unde am pescuit intens la stiuca din barca. De atunci a devenit febra iar ulterior dependenta.

Parteneri si Sponsori
Follow Me
Articole

Cum să prinzi știucă de pe mal cu trei tipuri de năluci!...

October 8, 2019

1/10
Please reload

  • Facebook Basic Black
  • YouTube Basic Black
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now