© 2005. Proudly created by Gyorg

G-Loomis, o istorie în viață...

Tuesday, June 26, 2018

 

 

Ieri am fost la Normak Sport și am pus mâna pe primele lansete G-Loomis aduse în România. Imediat am fost impresionat, mi-am dat seama că este altceva decât o lansetă obișnuită și m-am apucat să citesc despre istoria și tradiția G-Loomis. Ceea ce am aflat v-am spus și vouă în câteva rânduri…

 

G-Loomis, o istorie care merge mai departe …

Sunt puțin pescari pasionati care nu au auzit despre lansetele G-Loomis, dar cred că sunt puțini cei care știu istoria omului din spatele brandului, Gary Loomis. Acestă istorie începe odată cu terminarea liceului, atunci când Gary petrece 4 ani din viață ca mașinist în marina militară. Aici învață tot ce trebuie să știe despre mașini și despre automatizarea sistemului de producție, știință ce-i va fi de folos în viitorul lansetelor și a tijelor (blankuri) de pescuit G-Loomis. 

 

Începuturi

La întoarcerea din armată, în 1964, Gary are prima experiență de pescuit care îl marchează pentru toată viața, deschizând drumul către producția actuală de lansete specializate. Pescuind la steel head (o specie de păstrăv sau somon care trăiește in ocean și urcă pe râuri pentru împerechere), Gary realizează că firele de pescuit, cu cât sunt mai subțiri, cu atât aduc mai multe capturi. Numai că un fir mai subțire de pescuit presupune și rupturi frecvente, și nu determinate de rezistența firului, ci de șocul atacului extrem de agresiv al păstrăvului/somonului. Atunci îi vine o idee, intră într-un magazin de fly, cumpără o lansetă de fly fishing și o transformă într-o lansetă de spinning. Rezultatele la pescuit sunt excelente, iar un pescar local îl “obligă” să-i vândă prima lansetă făcută de el. A doua zi este așteptat de alt pescar care vrea și el o lansetă similară.

 

Grafitul este viitorul

În 1974 se angajează în fabrica Lamiglas Rods, unde este responsabil de producția tijelor de lansetă (blankuri). La momentul respectiv materialul de bază în construcția lansetelor de pescuit fiind sticla. Întâmplător, Gary pune mâna pentru prima dată pe lansetele de grafit (produse la acel moment numai de Fenwick) și își dă seama că acesta era viitorul în producția de lansete. Într-un final, îi convinge (cu greu) pe cei de la Lamiglas să-și canalizeze atenția în acestă direcție.

 

Prima fabrică

În 1982, cu ajutorul celor de la Cabelas, de unde primește 50.000USD fără nici un contract, Gary Loomis deschide prima fabrică G-Loomis de producție a tijelor (blankuri) pentru lansete pentru pescuit, Gary ocupându-se personal de toată linia de producție, începând de la design și până la ambalarea finală. Atunci apar mult apreciatele modele IMX și GLX, produse din două materiale cu greutate redusă și sensitivitate excelentă. 

 

În 1997 fabrica G-Loomis a devenit parte din concernul Shimano. Shimano a ținut ca fabrica să-și păstreze locul de producție in Woodland - Washington, dar și tradiția procesului de manufacturare, proces ce presupune multă muncă de calitate. 

 

Secretul din spatele fabricii poroduselorG-Loomis

Înainte de asamblarea componentelorca și componetele să fie asamblatepe lansete, tijele (blankurile) sunt tăiate la lungimea corespunzătoare cu un disc diamantat. După fixarea cu atenție a mânerere lansetelor, ce sunt confecționate numai din plută de calitate, cu grad de densitate mare, îincepe procesul de inscriptionare personalizată. 

Inscriptionarea se face prin aplicarea de vopsea, sub stratul de epoxy, nu prin atașarea de etichete, asta pentru a încărca cât mai puțin lanseta și a o face cât mai ușoară. 

 

Cu mânerul din plută atașat, un tehnician începe atașarea componentelor, asigurându-se că toate sunt aliniate perfect. După aplicarea componentelor, lanseta ajunge la centru de finisare,unde fiecare lansetă este verificată, intrând în procesul de aplicare a stratului expoxy pe componente sau pe fiecare matisare.

 

Ulterior, lansetele sunt introduse intr-o centrifugă unde sunt învîrtite constant, astfel încât să nu existe scurgeri sau prelingeri de materialepoxy. Odată ce ciclul de uscare este complet, lansetele intră în stația de inspecție unde sunt supuse la teste suplimentare, fiind verificate nu numai din punct de vedere estetic, ci și să corespundă parametrilor tehnice de încarcare, torsiunesau rezistență. 

 

Pescarii care pescuiesc cu lansetele G.Loomis sunt, de obicei, foarte pasionati de acest frumos sport si este evident că cei de la G.Loomis sunt la fel de pasionati de a construi aceste minunate opere de artă. Aceste lansete se văd că sunt cu adevărat "lucrate manual", iar meșteșugul care duce la construirea unei lansete este la fel de mult o artă,cât și o știință.Aici este adevăratul secret din spatele producției de lansete G-Loomis.

 

Lansetele G-Loomis sunt importate in Romania de Normark Sport și sunt distribuite în rețeaua de parteneri. Chiar dacă nu sunt aduse în magazine toate modelele G-Loomis in acest moment, puteți comanda orice model disponibil aici: http://www.gloomis.eu

 

 

 

Please reload

Cine sunt !?

Pasiunea pentru spinning o descopar in anul 1994, odata cu o vizita neprevazuta in Delta in zona Uzlina unde am pescuit intens la stiuca din barca. De atunci a devenit febra iar ulterior dependenta.

Parteneri si Sponsori
Follow Me
Articole

Cum să prinzi știucă de pe mal cu trei tipuri de năluci!...

October 8, 2019

1/10
Please reload

  • Facebook Basic Black
  • YouTube Basic Black
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now