© 2005. Proudly created by Gyorg

Cast sau Spinning?

Wednesday, October 24, 2018

Am mai scris odată despre asta, dar ce m-a făcut acum să pun și alte câteva cuvinte într-un articol, vine ca urmare a unei intrebari, de la ultimul articol publicat luna trecută: Rapid și condensat | puțină muncă de căutare | ieftin și bun. De ce nu și pentru casting o astfel de listă? Inițial pentru că pescuitul cu un combo de casting are avantaje și dezavantaje. Am să punctez câteva comentarii pe acest subiect, cât mai simplu cu putință și sper că pe înțelesul tuturor.

 

De ce cast?

1. Pentru că pot lansa năluci mari sau grele cu mulinete mai rezistente decât cele de spinning, și care să reziste în timp. Shimano face niște mulinete de casting excelente, deloc costisitoare și care rezistă mult mai mult decât concurența .  Sunt modele care merită toți banii investiți in ele. Iar ca să fiu și mai bine înțeles, nu înseamnă că nu există mulinete și de spinning care rezistă la șocurile puternice de la năluciile grele, dar ca o mulinetă de spinning să-mi reziste mie - ce pescuiesc săptămânal - numai câteva modele de top de la Shimano pot face față. Iar dacă pescuiesc cu năluci trecute de 30 de grame nu mă risc să folosesc altceva decât Shimano Stella, și atât. Să nu-mi începeți să-mi spuneți că am ratat nu știu ce alt tip de mulinetă de spinning care rezistă la așa ceva, că nu vă cred. Am încercat aproape orice. Iar de la concurență ce să zic, numai modelele trecute de valoarea lui Stella cu mult pot face față, cât de cât.

 

2. Pentru că sistemul de recuperare al nălucii de la casting are putere mare, comparativ cu cele de spinning, iar efortul la recuperare este mai mic pentru utilizator. Vorbesc de efortul de a mulina constant și aproape permanent o nălucă grea și care dislocă multă apă sau opune rezistență mare. 

 

3. Pentru că la pescuitul de șalău, în anumite momente, eliberarea firului de pe tambur se face mai simplu și mai eficient cu o mulinetă de casting, comparativ cu una de spinning. Am să fiu mai explicit cu două exemple:

  1. Să presupunem că pescuiesc pe o apă adâncă la șalău (asta înseamnă pentru mine la peste trei metri). Lansez năluca și vreau să nu pierd capătul de lanseu. Adică acei metrii pierduți între momentul în care năluca atinge suprafața apei și până pe substrat, dacă opresc derularea firului de pe tambur. La momentul în care năluca atinge suprafața apei blochez firul numai atât cât tamburul să nu se deruleze, dar permit derularea firului textil ținând contact permanent cu degetul mare pe tambur, doar cât năluca să se scufundă în plan vertical perfect dreaptă. Așa reușesc să câștig acei câțiva metrii, dar și pot să fiu în contact permanent cu năluca. Iar dacă am un atac pe cădere să pot sesiza imediat. Sigur că o pot face și cu mulineta de spinning, dar asta presupune ca derularea firului să se facă sacadat, cu pickup-ul mulinetei dat peste cap. Sacadarea respectivă nu este la fel de cursivă ca și cea direct derulată de pe tambur, nu?

  2. Pescuind perpendicular pe un prag abrupt, la momentul în care ajung pe marginea pragului vreau să profit de căderea verticală, chiar în apropierea acestuia. În momentul în care sesizez că năluca cade de pe pragul abrupt eliberez rapid si simplu tamburul doar apăsând pe pedala mulinetei de casting, ținând contact cu degetul pe tambur. De multe ori șalăii stau la baza pragului, dar jos de tot, pe fundul apei. Dacă nu procedez așa nu mai pot să ajung acolo. Sigur că mă pot repoziționa, să urc cu năluca pe prag, dar asta presupune gălăgie și -totodată - schimbarea evoluției, din evoluție pe cădere, în evoluție pe urcare. 

  3. Pentru că nu trebuie să așez perfect firul pe tambur ca lanseurile să fie cât mai lungi. Iar dacă pierd o parte din fir nu mai este nevoie să pun fir adițional, astfel încât firul să cadă perfect petambur, pentru același motiv. La mulineta de cating plecarea de pe tabur este lineară și chiar nerecomandat să încarci excesiv tamburul.

  4. Pentru că tot comboul, lansetă și mulinetă, dă un alt sentiment de confort la pescuit. Mulinetele noi apărute, în special cele BFS (bait finese), de tip low profile sunt superior mai bine distribuite ca greutate pe tot ansamblul de pescuit, decât cele de spinning. Pare că lanseta și mulineta este o extensie a brațului pescarului. Jiggingul de finețe cu scurte zvâcnituri parcă sunt mult mai lejer de făcut cu un cast, comparativ cu un spinning. Poate este numai o falsă impresie, dar la mine există

  5. În ultimul rând, pentru că dă bine la imagine. Ați citit bine. O parte din cei care pescuiesc la casting o fac numai pentru că dă bine. Poate și la mine este cazul, de ce nu. Când vede un alt pescar pe unul care pescuiește la cast este cam cum mi-a explicat mie cineva care a dat examenul de șofer în USA. Acesta s-a înscris la examenul de șofer cu mașina personala, o mașină cu cutie manuală. Iar când examinatorul s-a urcat în mașină și a văzut că este dotată cu cutie manulă, a zis: - Dacă știi să conduci așa ceva nu mai ai nevoie să te testez, înseamnă că ești profesionist. Cam așa este privit și castingul la noi. Dacă te-a văzut cineva (și nu te cunoaște:) că pescuiești la casting, imediat apare și cometariul: - Asta sigur este profesionist de știe să pescuiască la așa ceva. Cunosc persoane care iau cu ei echipament de casting, dar nici măcar nu pescuiesc cu ele, dar dă bine la imaginea lui ;). Poate părea o glumă, dar este valabilă la mulți figuranți ca noi :)

 

De ce nu a opta pentru un pescuit cu casting?

1. Pentru că nu am reușit încă să nu mai fac peruci, iar din când mai arunc în apă cu câte 50-60lei (vobler plus strună). Și nu cred că sunt un caz singular, mulți pescari de casting - chiar și cei mai experimentați - tot mai fac câte una pe zi. Problemele apar atunci când vântul îți este potrivnic, iar concentrarea ta lasă de dorit în anumite momente. Sigur că în ultima perioada au apărut tehnologii noi, iar de curând am văzut că Shimano a evoluat mult în direcția asta, integrând microcomputere în mulinetele de cating. Pentru un începător în ale castingului cred că este cea mai bună opțiune

 

2. Pentru că în general la casting găsești numai lansete de tip “răngi”. Adică lansete foarte rigide și extrem de tari. Noroc cu blancurile de la Shimano Hi-Power X, blacuri care au mai induclit puțin rigiditatea lansetelor. Sunt ceva mai moi, dar suficient de puternice pentru lansarea unor năluci grele. De ce nu-mi place “răngă”? Pentru că am eu un fetiș cu lansetele mai moi, cu acțiune moderat fast (vezi articol ..). Și nu numai eu am acest “fetiș”, ci chiar și peștele răpitor îl are. De multe ori am schimbat soarta partidei de șalău când am schimbat cu o acțiune mai moale, comparativ cu o lansetă mai tare. 

 

 

3. Pentru că încă nu am ajuns să depășesc distanța de lansare cu un ansamblu light de casting, față de un ansamblu de spinning light. Vorbesc de ansamblu BFS (bait finess), sau mai bine zis la năluciile sub 10 grame. Chiar dacă mi-am luat cea mai bună mulineta de BFS - Shimano Aldebaran, chiar dacă am echipat cu cel mai subțire fir, extrem de rezistent la șocuri Sufix Rapinova 0,104mm, tot nu reușesc performanța de a egala lanseul de spinning. Sunt convins că totul de este de practică, așa că mai exersez.

 

4. Pentru că necesită întreținere permanentă. O mulinetă de casting trebuie curățată mult mai des comparativ cu o mulinetă de spinning. Și asta pentru că firul de pescuit intră direct în corpul mulinetei, iar odată cu acesta aduce tot felul de mizerii. La mine întreținerea permanentă a mulinetelor de casting înseamnă odată pe an, în special iarna. Mulinetele mele de spinning văd întreținerea numai atunci când gâfâie sau clachează definitiv. Dar vă sfătuiesc să nu faceți ca mine. Dacă pescuiți frecvent încercați să aveți grijă de sculele voastre la fel de frecvent pe cât pescuiți cu ele!

 

Iar ca să reeditez idea cu recomandările unui consultant, ca mine, îți recomand să nu faci greșeala de a respinge din start idea unei recomandări din partea unui consultant, fără o lipsa de analiza in detaliu a unei recomandări avizate. Mai precis, dacă eu - consultant ales pe criterii de performanță - îți prezint un combo de pescuit (lansetă, mulinetă, fir), produse de Shimano, Rapala sau Sufix, nu înseamnă că trebuie neapărat să respingi informația. Oricum eu nu sunt plătit la ceea ce cumperi tu, iar și dacă cumperi sau nu cumperi veniturile mele nu cresc sau scad!

 

Extrage din informație mea ce te interesează și documentează-te. Vezi puteri de încărcare, tip de acțiune, dimensiuni de mulinete și combinarea lor într-un ansamblu, dimensiuni de fire sau năluci folosite în diferite situații, acțiuni sau gramaje de plumb, precum și tehnică de pescuit. Iar de cumpărat îți poți cumpăra orice altfeva, dacă te simți “agresat” de reclama făcută de un consultant.

 

Iată un exemplu în tabelul de mai jos. Ți-am pregătit totul, mură în gură, vorba românului. Am pus aproape toate informațiile de care ai nevoie, inclusiv prețuri estimative. Iar dacă consideri că  prețurile sunt mari trebuie să știi că am recomandat exact ce mi-aș lua eu dacă aș avea un buget suficiente. Sigur că există ceva și mai ieftin de atât, dar trebuie să intrăm într-o discuție despre preț, versus calitate și fiabilitate.

 

 

 

 

 

 

Please reload

Cine sunt !?

Pasiunea pentru spinning o descopar in anul 1994, odata cu o vizita neprevazuta in Delta in zona Uzlina unde am pescuit intens la stiuca din barca. De atunci a devenit febra iar ulterior dependenta.

Parteneri si Sponsori
Follow Me
Articole

Cum să prinzi știucă de pe mal cu trei tipuri de năluci!...

October 8, 2019

1/10
Please reload

  • Facebook Basic Black
  • YouTube Basic Black
This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now