În mod obișnuit, iarna ne ducem pe copcă. Un joc de cuvinte nefericit, dar care, contrar aparenţelor, poate să aibă un final fericit. Sunt mulți împătimiți pentru care pescuitul la copcă reprezintă nu doar o obișnuință sau un eveniment mult așteptat, ci un adevărat ritual dăruit de ger, apă, gheață și rom. Arareori de pește, e drept, dar să nu exagerăm.
Am cunoscut oameni care așteaptă cu nerăbdare Anul Nou pentru a porni cu dreptul pe gheață. Urmează cu sfințenie o cutumă, poate moștenită din părinți pasionați. E convingerea că dacă începi cu pește anul, îl parcurgi prinzând mult pește. Haideți să vedem cum să pescuim mai confortabil la copcă și cu șanse de a vedea coada de pește.
Să ajungi să mergi pe apă
Un pescar pasionat și nu prea, spunea că mersul pe apă e un privilegiu pe care numai cei sfinți îl aveau. Ei bine, gerul și temperaturile scăzute, pot să ne scape și pe noi de păcate, lăsându-ne liberi pe apă, să ajungem deasupra locurilor unde ne-am dorit să pescuim dintotdeauna. Acolo unde, în mod normal, nu putem ajunge. Da, există bălți și heleștee unde accesul cu barca sau lanseul cu o mulineta ultra performantă nu poate fi făcut din varii motive.
Bineînțeles, asta nu înseamnă că, dacă putem pescui nestingheriți pe un lac, vom ajunge să găsim tocmai locurile unde peștele iernează. Pentru că, de apt, aici e secretul.
Pescuim. La ce?
Este știut faptul că la temperaturi scăzute ciprinidele și răpitorii își reduc ritmul de hrănire după principiul mai puțin efort, mai puțină energie consumată. Un pește la iernat e ca un urs în bârlog, care dacă simte un pumn de alune le înfulecă pe nerăsuflate, dar cu ochii închiși. Și dacă tot se hrănește, peștele caută carnea, proteinele, hrana cu grad proteic ridicat. Larvele de libelulă sunt superstarul acestei perioade, motiv pentru care veți vedea pescari cu dandinete, mormâște și orice alte năluci născocite de sezon, că au cârligele împodobite cu un smoc de libelule piele, expunând și mai mult organismul la pierderi de temperatura. Deci la pileală scade temperatura corpului, contrar vorbei populare, încălzește creierul, provoacă mișcare și euforie, dar răcește și mai mult extremitățile expuse. Și exact asta e ceea ce trebuie să evităm. Îmbrăcați-vă în haine din firbre lycra, un material 100% sintetic, care nu reține umezeala corpului (transpirația) în urma unui efort susținut.
Cel mai repede căldura se risipește la extremităti: cap, mâini și picioare. Pentru toate trei este bine să fim feriți cu haine și accesorii cât mai comode. Bocancii capitonați, căptușiți cu blană groasă, dar și cu ținte antialunecare pe gheață, sunt perfecți. Este indicat să vă alegeți perechea cu două numere mai mari, pentru că aveți nevoie de mobilitate și în încălțăminte. Acoperiți-vă urechile și creștetul. Sinuzita vă pândește oricând la temperaturi sub zero grade.
Este ideal să aveți mânuși din neopren, că să păstreze temperatura corpului. Dar imediat ce terminați cu manipularea peștelui, treceți la cele din lână.
Atenție la scufundări
Hipotermia, zice-se, seamănă cu o țeapă înfiptă brusc în inimă. Sună cam dur, dar trebuie, pentru că nu ne jucăm cu gheața. Am auzit sugestii și am citit articole în care colegi pasionați recomandau căratul unei scânduri cu care să traversați gheața subțire de la mal.
Cu grosimea confirm, dar scîndura mai bine o lăsați acasă, odată cu înverșunarea de a pescui. Oricum ar fi, dacă simtiți pericol, întoarceți-vă. Riscați să vă luați adio de la orice pasiune. Gheața, în funcție de grosimea ei, poate să reziste și la temperaturi pozitive. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm duși de val. Adică pe copcă. Pentru că dacă ajungem în situația nasoală, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să avem grijăsă ne schimbăm în hainele uscate, pe care trebuie sa le avem undeva la îndemână. Recomand păstrarea echipamentului pe o sanie, pentru că e mai ușor de transportat, fie pe gheață, fie pe zăpadă. Și oricât de necrezut ar părea, și la copcă trebuie să avem harnașament strașnic: freza, strecurătorul, spray siliconic, cutia cu momeli, cutia cu năluci, hainele de schimb și pachetul de mâncare. Termosul este un must be, care nu mai are nevoie de menționare.
Despre echipament
Să începem cu lansetele. Unii le preferă subțiri, dar rigide, pentru o înțepare fermă.
Alții folosesc vârfuri de vergi tip blacktor cu sensibilitate sporită. Dacă primii sunt adepții nălucilor artificiale (dandinete, mormâște) armate cu libelule, ultimii sunt cei care știu că e important să aibă cu ei o pungă de nadă. Este eternul război al răpitorilor contra pașnicilor, care, da, are aplicație și la copcă. Mulineta de copcă este, de regulă, o mulinetă simplă cu tambur rotativ, care are rol de depozitare a firului. Rareori, dar vă doresc cât mai des asta, mulineta poate fi solicitată până la frână. Iar ciortanul sau știuca vinovată este un semn că ați ajuns un expert al citirii bălții și al găsirii peștelui sub gheață. Vă urez să aveți acea plăcere de a obosi peștele și de a vedea că nu încape a fi scos prin copcă. Nimic mai palpitant decât atât. Nu uitați că regulile drilului se mențin, chiar dacă peștele are puterile secătuite de frig. Șansele sunt oarecum egale, pentru că noi n-am fi realiști dacă nu am folosi un fir subțire, de finețe.
Cu voblere, pe verticală
Voblerele pot fi nălucile câștigătoare în cazul pescuitului la copcă. Coborârea unui vobler pe substrat se face adesea într-o mișcare lentă, circulară, care seamănă cu aceea a unui peștișor rănit. Este rețeta de evoluție ideală pentru interesul răpitorilor, indiferent că vorbim de știuca, biban sau șalău. Și nu puține au fost cazurile când, în apă rece, crapul are apucături serioase de răpitor. Este acea nevoie de substanțe hrănitoare de care vorbeam la începutul articolului. Culorile sub gheață încep să-și piarda însemnătatea, dar eu recomand în continuare, folosirea paternurulor naturale. Cicadele, dar și dandinetele și mormâștele sunt considerate năluci de top în sezonul rece. Poate fi zbârnâitul tablei, poate fi libelula din cârligul încorporat, poate fi pur și simplu inspirația pescarului. Eu zic să le încercați pe toate.