Primul lucru care ma intreaba vre-un cunoscut – care nu neaparat are legatura cu pescuitul – ce este primordial atunci cand castigi un concurs: stiinta sau noroc. Intotdeauna le explic ca este vorba de stiinta intr-o masura, dar si noroc intr-o alta masura. Daca stiinta depaseste procentual norocul, atunci poti sa fi sigur ca ai sanse mari sa castigi un concurs. Iata in schimb ca la Snagov norocul a depasit stiinta, cel putin din punctul meu de vedere. – In primul rand am avut noroc ca Paco mi-a zis sa facem un antrenament inainte de concurs. Tinand cont ca Paco era unul dintre veteranii competiilor sustinute pe Snagov, inca de cand eu nu stiam decat sa pescuiesc cu mamaliga si viermusi, am vazut realizat imediat marele avantaj. Nu va inchiputi insa ca am avut cine stie ce locuri de pescuit descoperite cu aceea ocazie si mi-am ridicat sansele proportional. Am gasit intradevar cateva locuri, dar nu mi-au fost de nici un folos in timpul concursului, dar mi-a fost de ajutor in definirea strategiei tintei vizate. Biban se dovedea a fi acela ce va umple fisele de arbitraj. Sigur ca si stiuca a fost luata in calcul, dar bibanul era clar ca va fi specia care va castiga concursul acela. – In al doilea rand norocul a fost de partea mea atunci cand aproape de jumatatea mansei am vazut si auzit un grup de pescari, care nu faceau parte din concurs, ca prinsesera biban frumos in zona in care pescuiau. Erau la o distanta de aproximativ 200 de metri de mine, dar fiind liniste pe apa i-am putut auzi destul de bine ce vorbeau. Urmarind-i mai atent am vazut ca pescuiau pe rotativa, gandindu-ma imediat ca voi avea eficienta mult mai buna cu stilul propriu de pescuit la twister la biban. – In ultimul rand, pestii erau grupati in bancuri tradandu-si de multe ori prezenta in suprafata apei, fapt ce ma ajuta enorm sa identific zona in care se deplasau.
Cam asta a fost cu norocul, in schimb stiinta m-a ajuta si ea intr-o masura, dar nu atat de covarsitor ca si norocul. Aici pot sa mentionez faptul ca mi-am eficientizat fiecare detaliu care sa ma ajute in privinta vitezei de reactie atunci cand bancul de biban era prezent in zona. Aici incluzand lipirea shad-urilor de jig-uri sau pozitionarea giuvelnicului astfel incat sa-mi permita sa arunc bibanii direct in el, fara sa pierd timp pretios. Un alt aspect care a tinut stiinta a fost pescuitul intre ape la biban. Cum bancul de bibani urmarea pestisorii din suprafata, purtand shadul intre ape am profitat la maxim de stilul pe care-l cunosc destul de bine. Poate ultimul aspect il constituie alegerea nalucii. La biban, o naluca si o culoare foarte eficienta este imitatia de rama, gruburi mici pe culoare motor-oil sau rosu glitter. Numai ca cei care au ales-o drept naluca la Snagov nu au facut o alegere foarte buna.
Urmarind comportamentul bibanului m-am gandit ca o naluca imitatie de peste viu combinat cu o animatie a acesteia aproape de natural, va fi ceeace il tenteaza cel mai mult pe biban, dovedindu-se inspiratia castigatoare.
In alta ordine de idei, concursul de la Snagov a fost o demonstratie de organizare ireprosabila a colegilor de la APC 21, demostrand clar capacitatea lor de a se sustine un concurs in cadrul competitiei nationale de pescuit. Din punct de vedere al pistei de concurs, Snagovul inca tine peste mult, in special biban, dar nu sta rau nici la capitolul stiuca. Daca lacul va fi protejat de braconieri in maxim doi ani poate sa devina o pista de stiuca foarte atractiva din toate punctele de vedere.