În anul 2005 am prins primul meu șalău, la inițierea lui Costică Cojocaru pe Lacul Dârvari.
Dar înainte de a ajunge aici trebuie să zugrăvesc puțin imaginea mea și a fenomenului de pescuit. La momentul acela eram încă într-o dilemă, oșcilând între a pescuii la știucă în Delta Dunării (exclusiv la lingură) și pescuitul de crap pe bălțile din jurul Bucureștiului.
De la crap la spinning exclusiv
O singură dată, in 2004 am participat la un concurs de crap și am rămas cu ceva sechele pe creier, renunțând la idea de competiție, în special pentru că, la un calcul economic pescuitul la crap însemna invesții in momelile de pescuit la crap, extrem de scumpe la acel momet (spre exemplu Robin Red era mai scump decât parfumul soției). Am avut convingerea că puteai să faci performanțe la crap numai dacă erai capabil financiar să arunci câteva mii de dolari în apă, la fiecare concurs. Iar asta imi dădea cu virgulă, din punct de vedere al sportivității. Nu că nu-mi premiteam dar nu mai consideram că este vorba de sportivitate, ci mai degrabă în etalarea potenței financiare (la acel moment, atenție).
Spinningul, în schimb părea mult mai echitabil. O singură lansetă, un singur sportiv și o singură nălucă putea să răstoarne orice clasament, în orice moment. Astăzi nu mai este așa. Trebuie să ai multe zile pe apă, cel puțin un sonar side imaging și multă tehnică la diferite specii de pești ca să poți spera la un loc în clasament onorabil.
Clubul Pescarilor - cuibușor de spinnangi
Nu știu câți dintre voi au auzit de site-ul www.rapitori.ro, dar de acolo a pornit toată incursiunea mea în lumea pescuitului de competiție, ajungând astăzi la aceste rezultate naționale și mondiale de excepție. Acolo, pe site, i-am cunoscut online pe: Ovidiu Ristivan (aka Ovidiu 14), Costică Cojocaru (aka Costica_fishing), Sorin Lazea, Adrian Constantin (piticu), Dan Radulescu (DanR), Eugen (nu German), Mihai Vasilescu (MihaiV), Adelin, Tudor, Leba, Dragos 74, etc. Iar "on site" ne întâlneam în fiecare Joi din săptămână la magazinul de pescuit și bar Clubul Pescarilor din Sos. Iancului 19 (cred că nu mai există acum), unde discutam la o bere despre pescuitul la răpitori. Păcat că nu mai există și astăzi așa ceva!
Într-una din aceste joi petrecute la Clubul Pescarilor l-am cunoscut pe Radu Ioan, zis și Masivu' (cu M mare), dar și pe marele maestru Laurențiu Andronic - Dumnezeu să-l odihnească. Radu se lăuda că aruncă cu lingurița rotativă la 80 de metri cu o lansetă de spinning, iar Laurențiu, in stilul lui caracteristic îți putea face o lansetă calibrată exact pe mâna și priceperea ta, cum nu mai găsești astăzi un producător de lansete hand made.
Primul concurs de calificare și tatonare
Tot acolo am auzit de Paco - ca unul dintre cei mai buni pescari de răpitori (chiar și de azi), de Florin Zmeu - ca printre puținii care îl "bătea" pe Paco. Am auzit de Vivi Teleianu - producător de linguri care după ce scotea un nou model era copiat de concurență (concurență care încă există prin magazine). Dar tot acolo m-am decis să merită și eu să concurez într-un campionat național, cu toate că nu avea prea mare habar de cum să pescuiesc la răpitori, singura mea experiență validă și notabilă fiind pescuitul la știucă în Deltă, ca un adevărat particular.
Așa m-am înscris la prima etapă din campionatul național (zonal), la etapa de la Gostilele. Ce-am făcut la prima etapă? M-am ținut scai după Paco și i-am urmărit toate mișcarile. La el am văzut atunci că năluca nu trebuie să depășească 5-7cm (chiar și astăzi tot așa pescuiește). Iar monofilamentul face diferența, în anumite momente. Am reușit să termin pe locul 7 la general (din 10 participanți), calificându-mă în următoarea etapă de calificare zonală, iar ulerior - dacă mă clasam bine către finala națională susțintă tot la Căldărușani.
Cui îi este frică de Paco?
În etapa de calificări premergătoare finalei de la Căldărușani am făcut cunoștiință și cu pescarii mai vechi, mai titrați și cu experiență în competițiile naționale, amintind aici pe: Roman Dumitru, Ciobanu Mircea, Bucovan Horia, Anghelina Cristian, German Eugen sau German Petre. O parte dintre cei menționați erau nemulțumiți (poate pe bună dreptate) că organizatorul Campionatului Național - Vivi Teleianu, îl aducea pe Paco - Ion Dumitru la fiecare competiție zonală. Eu, comparativ cu ei mă bucuram că putem concura cu cei mai buni, învățând de la ei ceea ce nu puteam eu să acumulez în zeci de ore de pescuit singur sau alături de pescari mai slabi. Mai mult, o concurență puternică ridică și nivelul competiției, cum este și astăzi. Numai că încă sunt mulți pescari care preferă să se bată - la câștig - cu pescari mai puțin buni sau mai puțin inscusiți, in special pentru etalarea rezultatelor proprii la nivel național și mai puțin pentru performanță.
În acest concur de calificări am terminat pe locul 4, devansat fiind de Ion Dumitru (Paco), Roman D. și Mircea Ciobanu. Urma finala națională unde aveam de înfruntat, nu numai pescarii buni din zona Munteniei, dar și pe cei din nordul și centrul țării. Finala a fost susținută tot pe lacul Căldărușani, un avantaj pentru cei care au concurat acolo în calificări, lucru care a fost sesizat negativ (pe bună dreptate) și de cei ce nu au fost prezenți la acel concurs, dar care n-au participat la calificări. Finala s-a desfășurat pe parcursul a trei manșe a câte trei ore, două manșe sâmbăta și una Duminică.
Finala - un "particular" la un pas de titlu național (bine că mi-am revenit)
După primele aprox. 2 ore de concurs din prima manșă de 3 ore nu am prins nimic. Nu am avut nici un atac, de la nici o specie de pește răpitor. La un moment dat, îmi sună telefonul mobil și mă opresc din mulinat, lăsând guma să ajungă pe substrat. După o conversație de 5 minute la telefon cu Valeron (un prieten pescar), recuperez jigul de pe fund și mă trezesc cu un biban la capătul liniei. Repet imediat figura și fac o altă pauză de 5 minute, pescuind cu același grub de 3cm și linie de monofilament. Imediat ce repet figura de câteva ori apare și al doilea biban. Cele două "capturi" mă situează pe locul 2 al clasamentului după prima manșa din finală. Locul 1 era detinut de Vali Stratonov, cel care avea să puncteze tot doi bibani ca mine, dar ceva mai mari decât ai mei, măsurați in centimetri conform regulamentului.
A doua manșă organizatorul finalei, sensibil la discuțiile despre faptul că noi pescuisem în calificări pe zonele finalei, schimbă planul și ne trimite către Ochiul Boului, în partea din drepta a lacului, acolo unde nimeni nu mai pescuise anterior.
Plec de la start la vâsle (nu aveam motor electric), intru în primul golf și văd mai multe bărci localizate aproape de mal, fiecare dintre ei încercând să prindă un pește răpitor.
Nu pot să nu remarc o zonă în care acest golf, zonă unde pe mal era depozitat gunoi menjer. În dreptul acestui gunoi se alfa o scobitură în mal, semn că scurgerile de pe mal corodau pământul, alunecând către suprafața apei. În gândul meu am o revelație: - din gunoaie se scurg diverse resturi, se preling pe mal, se scurg în apa și se strâng pești pașnici care se hrănesc cu aceste resturi, iar după ei sosesc și răpitorii pândind orice mișcare greșită. Numai că planul meu era zădărnicit de un pescar care a ocupat respectivul golf și nu dădea semne că o să plece așa de curând. Am așteptat suficient de mult până s-a lăsat păgubaș și a căutat alt loc de pescuit.
Lansez destul de aproape de mal, fără să scap din vedere linia firului monofilament de 0,13mm, la circa 10-20cm de punctul de intrare a firului în apă. Imediat cum atinge apa încep să număr iar când ajung la patru firul face o ușoară tresărire abia perceptibilă. Înțep suficient cât să întind firul și aduc la barcă pneumatică primul biban punctabil, cu ajutorul minciogului. Repet figura așteptând să ajungă pe substrat, dar nimic nu se întâmplă. Lansez din nou, iar când ajung la patru încep o mulinare continuă a nălucii (un shad MT de 3cm lestat cu 3 grame) anticipând că bibanul se află între ape. Nu trece mult și de linie se "atârnă" următorul biban și tot așa până la cei cinci bibani care m-am clasat pe primul loc in manșă, dar și pe primul loc național după prima zi de concurs.
La mal toată lumea mă felicită, de parcă priceperea mea a fost nedescoperită până atunci. Îi calmez pe marea majoritate asigurându-i că-i vorba numai de noroc și mai puțin de iscusință. Eram convins că locul și pricepera mea nu merita aprecierea acestor pescari cu experiență. Parcă anticipam că avem să "îmi revin", așa cum îmi place mie să spun atunci când un pescar mai puțin experimentat se situează atât de mult în clasament, încât nici lui nu-i vine să creadă.
Dar cred că cel mai relevant, ca rezultat final este să citez exact ceea ce spuneam pe răpitori.ro după finala națională:
Ce sa va zic fratilor de suferinta , ca am fost la un peste distanta de titlul national? Nu-mi pare rau , din contra sunt foarte multumim ca mi-am atins obiectivul de a face parte din echipa nationala de spinning. Ce s-a intamplat de n-am reusit sa prind un singur peste in ultima mansa? Nu stiu. Poate un cumul de probleme, dar cred că cel mai important factor negativ a fost faptul ca n-am reusit sa-mi controlez "slepul" (la vâsle) cu care pescuiam in vantul salbatic din ziua de Duminică fatidica "13". Fara control asupra liniei mono, unde la capat s-a aflat aceeasi naluca cu care am prins în ziua de antrenament un salau de aproape un kg, iar ulterior am incercat multe năluci din trusa si nimic. Dupa două ore stresante de tangaj amestecat cu rascolilea fundului cu cele doua ancore (și un calorifer de fontă) am renuntat, în speranta că imi va intra macar un biban de 20cm, pe același loc in care am obținut locul 4 din calificarile pe Bucuresti. Ghinion si acolo, valurile maturau efectiv nmalul in care vroiam să-i prind. Mi-am dat seama ca nu era locul cel mai potrivit in acel moment, dar deja era prea tarziu. Concluzia finala? Super experienta, super pescari, fair play si cel mai adevarat lucru : mai avem de invatat baieti!
Unde am greșit?
Sau poate mai bine zis, ce-aș face azi să câștig? În primul rând trebuia să concurez cu gonflabila mea și nu să mă gândesc la confortul bărcii cu vâsle din fibră de sticl,ă extrem de grea și de greu de ancorat pe vânt.
În al doilea rând nu trebuia să mă pierd cu firea. Astăzi rămân concentrat până în ultima secundă a fiecărui concurs. Atunci, când am văzut că nu mă pot ancora m-am pierdut. Am intrat în modul stres și nu mai mi-a ieșit nimic.
Azi aș schimba stilul de mulinat, firul mono cu firul textil subțire și gumele de la capătul liniei. Sau aș fi folosit voblerele Rapala, cele care de multe ori m-au scos din gherlă. Un RNR sau un RPR (ultimul nu exista încă pe atunci) enerva orice răpitor "mârâit".
În final câteva câteva detalii:
- Campionatul National era organizat de AGVPS prin persoana Dlui Viorel Teleianu. Eu cu Ovidiu14 ne-am oferit să-l ajutăm pe Vivi Teleianu să organizeze un campionat național, în condițiile în care era singur și nimeni nu punea umărul, dar îl criticau (cum se întâmplă și astăzi la multe competiții).
- Etapele erau zonale, cu calificari pentru finală.
- Media de participare era de 10 - 15 concurenti pe etapă de calificare.
- Motoarele electrice erau interzise. Nici vorbă de motoare termice.
- Bibanul era peștele care câștiga concursurile fiind cel mai prezent, dar si cel mai ușor de prins. Sistemul de punctaj ulterior aproape că l-a scos din calcul.
- Incă nu exista LRS.
- Rapala împlinea 69 de ani și deținea peste 200 de recorduri mondiale până la acel moment.
- In 2005 mi-am cumpărat prima mulinetă adevărată de la Abrevis, un Shimano Twin Power care încă mai funcționează și astăzi.
- Cea mai bună lansetă a mea era Shimano Clarus 762 1/4 - 1/2 (7 - 14grame)
Mircea Ciobanu a ieșit campion național în 2005. Un pescar extrem de atent și complex care încă mai participă în campionatul național. Astăzi arată încă că experiența "old scool" face diferența de multe ori. Sunt convins că o să auzim multe depre el fiind unul dintre pescarii care nu trebuie să facă nici un efort ca să demonstreze că este pur și simplu bun.
Poți să urmărești și filme despre pescuitul la răpitori direct pe youtube
P.S. Andrei Oprea a fost un pescar pasionat de spinning, iar în 2005 a părăsit fenomenul acesta. I-am cerut să povestească puțin ce-a stat la baza deciziei. Iată ce-mi spune (cu acceptul de a publica):
Salutare din nou Lucian! Ma bucur mult să știu că am un loc în amintirile tale despre pescuit. Sunt la curent cu noul tău proiect, dealtfel te urmăresc cu plăcere în media. Din păcate nu-ți pot furniza informații care să te ajute, în cazul meu motivul pentru care nu am mai participat la competiții a fost de natură profesional : un job în managementul Horeca care a făcut imposibil să aloc timp pescuitului la nivel competițional. Și atunci bucuria de a fi pe apă s-a redus doar la momentele când puteam avea o fereastră în program, uneori și o fugă de câteva ore... Cam asta despre anii din urmă. Acum, mulțumesc lui Dumnezeu începând efectiv de la începutul anului am decis să o rup cu domeniul restaurantelor și am început alt tip de activitate care îmi va permite să gestionez altfel timpul. Numai că am pierdut contactul cu ceea ce înseamnă tipul de pescuit de competiție de azi! E ok, îmi rămâne cel de plăcere și dacă ai vreo fereastră oricând ți-aș fi recunoscător dacă mă iei la o partidă! Toate cele bune Lucian și succes în ceea ce faci! Ești super!
P.S. Dacă vrei să primești pe email când public următorul articol, abonează-te aici book.com/lucian.gyorg