Ceea ce veți citi în continuare este una dintre rețetele perfecte pentru boala pescarului: o ieșire de 10 zile la pescuit în Irlanda de Nord, bărci închiriate, lacuri și insule, pește mult, un bucătar îndemânatic, whisky și bere la discreție (cine s-ar fi gândit?), o gașcă închegată. Partea bună e că o astfel de rețetă te vindecă garantat. Partea proastă e că dă dependență.
După mai bine de șase luni de pregătire, a venit și momentul mult așteptat. Plecarea într-o zonă de pescuit mai puțin cunoscută de noi. Când spun o zonă, mă refer la un lac imens din Irlanda de Nord – Lough Erne, presărat cu o multitudine de insule și insulițe. Acesta este situat la granița dintre Irlanda de Nord (comitat englez) și Irlanda. Dinu a fost cel care s-a ocupat de toată organizarea și a făcut-o ireproșabil, începând de la rezervarea biletelor de avion din timp, până la închirierea bărcilor de mare capacitate. Am aterizat la Dublin, de unde am închiriat patru mașini mici, grupându-ne câte trei în fiecare mașină, înghesuiți de spațiul limitat și bagaje, cu direcția de îmbarcare Enniskillen. Bărcile Waterford au tot confortul unui hotel plutitor
Cum bine ați calculat suntem nu mai puțin de 12 inși, mare parte pescari, chiar dacă vorbim de pescari la staționar sau de spinning. Ne-am repartizat pe două bărci Waterford, cu lungimea de 12 m, lățime 4 m, cu 6+2 locuri de dormit, plus două bărci adiționale de 4 m pentru pescuit sau transfer. Închirierea ne-a costat 1.628 de euro pe barcă, împărțit la 6 persoane, înseamnă 271 de euro/persoană, pe sejur, adica cam 45 euro pe noapte.
Dinu (the skipper), Andy, Cristi, Dan, Emil și eu – asta este formația noastră pe barca B7. Cu excepția mea, a lui Andy și a lui Cristi, toți ceilalți au mai ieșit până acum în expediții de acest gen. Expediții de relaxare, destindere, evadare din cotidian. M-am întrebat: - De ce o fac?. Eu, voi, ei, toți cei care vor să iasă din uzura zilnică. Unii mai departe, alții mai aproape. Unii mai des, alții mai rar, dar toți ghidați de același lucru. Gesturi mecanice, gânduri sălbatice. Asta nu înseamnă că noi ne-am comportat sălbatic (poate doar într-o mică măsură😂), dar cred că ieșirile astea ne aduc, fără să realizăm, mai aproape de nevoia de sălbăticie de care nu ne-am putut desprinde, în ciuda evoluției civilizației. De aici și nevoia de pescuit (sau vânătoare), dependența de a prinde un pește – cel puțin a mea, dar sigur nici voi nu sunteți departe.
Irlanda de Nord este fenomenală. În primul rând, îți dai seama că turismul organizat este gândit până la cele mai mici detalii. Mă refer strict la turismul destinat pescarilor amatori, ca noi. Începând de la aceste bărci de capacitate mare, în care poți să te gospodărești ca la carte, până la pontoane destinate acostării, magazine, benzinării sau restaurante situate chiar în apropierea canalelor de tranzit. Ai la un loc toate elementele care îți fac sejurul foarte confortabil într-o astfel de ieșire, toate așezate într-un peisaj relaxant, pitoresc. Altfel, în Irlanda vremea este întotdeauna bună pentru știucă, adică plouă aproape în permanență sau este înnorat. Condițiile și temperatura se schimbă mereu, acum este frig și plouă cu gheață, acum iese soarele pentru puțin timp, de trebuie să te dezbraci. Cred că aici știucile n-au timp niciodată să se „acomodeze” cu presiunea astmosferică :). Așa că regula de aur, ca să prinzi știuca se menține și aici. Care regulă? Păi, nu v-am zis-o? La știucă nu există nicio regulă, încerci orice și oriunde. Din punct de vedere al regulamentului de pescuit local, este destul de simplu. N-ai voie să reții decât 4 pești până în 25 cm și o singură știucă, nu mai mare de 50 cm. Ca taxe de pescuit, în Irlanda de Nord am plătit câte 18 pounds (în jur de 20 de euro) de persoană, iar în Irlanda nu plătești nimic dacă pescuiești la știucă sau pești pașnici (caras, plătică, crap etc.), doar la păstrăv sau somon.
Știuci mici și rele, bibani peste tot Prima zi de pescuit, venită după prima noapte de petrecere, ne aduce și primele capturi. Din cauza vântului puternic, am decis să pescuim în spatele uneia dintre multele insule din Upper Erne Lough, insula West Naan Island din Irlanda de Nord. Nu știu dacă puteam lua o decizie mai inspirată, atât timp cât nu am testat și alte locuri, sau dacă chiar peste tot în acest lac există știucă și biban. Cert este că încă de la primele lanseuri am prins bine, știucă și biban în același loc. Nu foarte mare, dar atât cât să ne țină într-o agitație continuă.
Bibanul irlandez Ce remarcăm imediat? Știucile sunt mult mai bătăioase, mult mai agresive și mai mici decât ne-am așteptat. Adică dădeau adevărate „ciocane” în lansetă, urmate de un dril pe cinste, dar nu depășeau 2 – 2,5 kg. Apoi bibanii sunt omniprezenți, mai mari și mai mulți decât la noi. Aproape oriunde arunci, prinzi și un biban. Numai că stau foarte relaxati între ape, ca și știucile, câteodată. Cum în prima zi nu am pescuit decât pe seară și într-un singur loc, în care am prins numai bibani și știucă mică, a doua zi am decis să abordăm locurile cu o strategie clară pe știucă mare. Apă mare – pește mare, asta așteptam de la acestă ieșire. Aici sonarul Hummingbird Side Imaging 797 și-a spus cuvântul. Am găsit un prag de la 4 metri la 9 metri de apă, tocmai bun pentru a „ține” ceva știucă mare. Impresionant, primele lanseuri aduc și primele știuci. Recitalul îl începe Dan pe un vobler de adâncime (cumpărat de Dinu din Australia). Voblerul este agățat de un ansamblu demn de invidiat din punct de vedere al drilului, dar catalogat de mine ca un: „bungee jumping” fără sfoară :) . O lansetă ultra light, o mulinetă echipata cu un fir mono pentru match de 0,16 mm. Iată că avem un ardelean relaxat cu sânge de dac într-o mare de știuci capitale. Bine că aveam gripul cu noi, altfel știuca trecută de 2,5 kg se plimba și azi liniștită mai departe cu un piercing de metal cu două ancore. Nu trece mult și-mi arăt și eu iscusința cu prima știucă de 2,2 kg, prinsă pe un vobler Gan Craft, modelul Bacra.
Interesant la acest vobler este că între barbetă și corpul voblerului există un spațiu, iar cele două componente (barbeta, corp) sunt legate cu ajutorul unui cadru de sârmă rezistentă. Datorită acestui spațiu apa circulă mai lesne, iar voblerul devine mai ușor de recuperat, dar își păstrează capacitatea de scufundare la adâncime mare. La următorul lanseu schimb voblerul cu un shad Gary Yamamoto Swimming Senko de 13 cm chartreuse, introdus pe un offset Owner lestat cu 7g. La a doua recuperare, mai reușesc să păcălesc o știucă de 2,5 kg.
Dan, cu ansamblul lui de clean nu ezită și înțeapă și el o dințoasă aproape imediat, la același vobler. Emil și Cristi recuperează și aduc și ei la bord câte două știuci de fiecare, aproape trase la indigo. Emil pe voblerul Bacra luat de la mine, iar Cristi pe același vobler ca și Dan. Clar, locul ales sau, mai bine zis, expediția plănuită avea să fie un succes, după cum a început.
Captura: 5,2 kg După o lungă noapte în care am degustat „specialitățile” locale și care ne-a lăsat fără dureri de cap, am purces la drum către un alt loc de pescuit pe canalul Crom Castle. Drumul a fost absolut încântător. Un peisaj greu de descris în cuvinte. O combinație între cultul și arhitectura generațiilor străvechi de lorzi sau a curților medievale, cu castele și palate de piatră, integrate desăvârșit, și case moderne, elegante, amplasate direct pe apă sau pe dealurile de pe malul canalelor de tranzit.
Pe acest traseu am avut de trecut trei ecluze aproape una după alta. Dacă la prima ne-a fost destul de dificil, din cauza faptului că niciunul din noi nu mai trecuse vreodată printr-o astfel de ecluză, la următoarele toată lumea știa ce are de făcut, Dinu – Skipper la timonă, Dan sau Emil la „platane” (pupitrul de comandă a ecluzei acționate electric), Cristi și Andy pe laterale, iar eu mă ocupam cu pescuitul. Adică unde opream încercam să găsesc un prag, un golf, un loc în care să prind ceva. Sigur că nu era corect, dar cineva trebuia să mai și pescuiască :)
Seara, Dinu ne-a răsfățat cu miel, mazăre și rozmarin. Ca și peisajul, o adevărată desfătare. În toate serile care au urmat, Dinu a reușit să ne încânte cu tot felul de delicatese și artificii culinare. De la laște cu varză dulce, până la clătite cu fasole și mazăre, combinații care la prima vedere nu prea au legătură, dar care te fac să-ți dorești să-i fi prieten cât mai apropiat de adresa bucătarului.
În următoarea zi am decis să pescuim în vecinătea lui Crome Castle, pe un canal lateral. Ținând cont că în seara precedentă am încercat câteva ore, dar am prins destul de puțin, 3-4 știuci de fiecare, ne-am făcut strategia de pe lac, adică identificarea pragurilor cu ajutorul sonarului, cu pescuit pe adâncime, apă mare – pește mare. Asta înseamnă intuiție corectă, cumulată cu norocul și priceperea pescarului. Arunc o lingură Eira de 16 grame chiar în mijlocul canalului. O las să ajungă pe fundul canalului și recuperez constant, cu mici pauze sau ușoare smucituri din vârful lansetei. La circa 3-4 metri de barcă, brusc simt că mi se oprește lingura, fără țac sau atac evident. Înțep instant, dar scapă. Cum mă uitam în apă, mi-am dat seama că este mare după forma abia vizibilă, dar masivă. Arunc din nou pe aceeași direcție, căutând să păstrez același mod de prezentare: adâncime, recuperare cu pauze și smucituri. Aproape în același loc simt același mod de atac, ușor, fără agresivitate, un stop al lingurei și atât. Înțep instant și începe emotionanțul dril. La final, sfârșește în gripul Berkley o frumusețe de 5,2 kg, care a rămas cea mai captură a expediției.
Cum toate bucuriile vin însoțite și de întâmplări mai puțin plăcute, m-am trezit cu vârful rupt la bățul Gamakatsu de 2,4 m cu încărcare până la 80 de grame, o lansetă excelentă pentru a arunca greutăți mari, dar în același timp foarte ușoară și senzitivă. Lângă mine, Emil înțeapă și el și, după un dril foarte ciudat, scoate o ditamai plătica de 2,2 kg, tot pe lingură.
„I‘ll be back” Se pare că în Irlanda de Nord știucile – și nu numai – preferă celebra irlandeză Eira. Nu știu dacă motivul principal este obârșia lingurei, dar mai toți am prins foarte bine pe irlandeză și cam toate capturile au fost prinse pe linguri. Este foarte adevărat că am prins bine și pe Rattling Twin vibe green tiger de la River2Sea, dar lingura a rămas cea mai eficientă până la final. Ca și comparație, avantajul rattling-ului îl reprezintă faptul că ajunge mult mai repede pe fundul apei și este mult mai agresiv, dar, din păcate, nu lucrează pe cădere, acolo unde lingura devine cea mai bună soluție. Și asta datorită faptului că are o oscilație mare pe cădere, cu firul întins, și că are o portanță mult mai mare. Așa încât lingura, chiar dacă are o cădere mai lentă, șansa ca știuca să o confunde cu un pește rănit este mult mai mare. După cum am observat la alți pescari străini, în special belgieni sau nemți, au preferat să pescuiască aproape exclusiv la trenă, iar ca năluci foloseau în special voblere sau twistere de dimensiuni mari, aproape colosale. Noi, în schimb, am rămas fanii lingurilor, iar din punct de vedere al capturilor – i-am întrebat – nu au diferit foarte mult, nici ca greutate, nici ca număr de bucăți prinse pe partidă. Trăgând linie, nu vă pot spune decât că Irlanda de Nord rămâne un loc fenomenal, demn de vizitat măcar o dată. Eu cu siguranță voi reveni în această zonă. Faptul că aproape în fiecare loc unde am oprit și pescuit am prins știucă sau biban, cumulat cu peisajul, ospitalitatea și organizarea irlandezilor face ca această țară să devină din ce în ce mai vizitată și mai apreciată de pescarii români. În final, le mulțumesc tuturor celor au fost în această expediție și m-au primit în colectivul lor, în special lui Dinu – Skipper și lui Emil Grecu. Rar mi-a fost dat să văd un grup mai legat și mai dedicat în organizare. Cât despre mâncarea făcută de Dinu, ce ar putea rivaliza cu orice restaurant european, și despre petrecerile de excepție pe barcă… mai bine mă opresc aici.
