Așa cum Gary Yamamoto a găsit soluția minune (secretă) – uleiul sărat care conferă gust nălucii, densitate mare, dar și rezistență – cu care și-a impregnat nălucile devenite celebre, se pare că și SAKURA a reușit să aducă în acest an o lansetă care va depăși orice așteptări, poate chiar cu un succes mai răsunător decât precedentele modele Shukan sau Rookie.
Să vedem, pentru început, care sunt atributele unei lansete dedicate pescuitului la răpitori. Ușoară, senzitivă, rezistentă și flexibilă.
Ușoară pentru un pescuit relaxant și totodată atent, ținând cont că solicitarea mușchilor îți scad puterea de concentrare și, implicit, ascuțimea simțurilor.
Senzitivă pentru a simți orice urmă a unui atac sau cea mai discretă prezență la nalucă.
Rezistentă ca să nu te trezești cu bățul rupt în lanseu sau chiar în dril.
Flexibilă pentru a executa lanseuri lungi, precum și pentru a permite o elongație în întreg ansamblul băț – fir textil.
Pentru a realiza o lansetă care să acopere toate aceste cerințe trebuie fie să faci niște compromisuri (cum găsești atâtea pe piață), fie să experimentezi și să investești enorm, așa cum a făcut SAKURA cu noile odele Shinjin în acest an. Dacă aruncăm o singură privire, chiar și de non-specialist, realizăm imediat câteva aspecte care care diferențiază aceste modele față de cele precedente, Shukan, Trinis sau Rookie.
În primul rând, blancul este confecționat din Mitsubishi Carbon Fibers IM24T – IM30T, unul dintre cele mai rezistente, ușoare și rigide materiale utilizate de constructorii de blancuri de până acum. Cel puțin pe piața din România este singura lansetă construită pe astfel de blanc. Mitsubishi Carbon Fiber este utilizat și de preparatorii de mașini din Formula 1 și Formula 3000. În general, utilizarea unei concentrații mari de carbon în compoziția blancului lansetei face ca aceasta să devină rigidă, ușoară, dar și casantă. Asta înseamnă că la orice stress puternic lanseta poate să cedeze. Este un compromis pe care mulți producători îl fac, dar combinația dintre IM24T și IM30T folosită de SAKURA pentru modelele noi Shinjin face blancul mai puțin casant decât precedenetele modele, deci automat mai rezistent și mai flexibil.
În al doilea rând remarcăm inelele Fuji Alconite type K, modele concepute și patentate de celebra firmă japoneză Fuji. Ce aduce nou acest tip de inele este forma lor special concepută să nu încurce firul la lansare.
Utilizarea unui picior special de fixare le face ideale pe de o parte pentru că întăresc blancul, iar pe de alta pentru că nu-l îngreunează în partea superioară, acolo unde sunt concentrate cele mai multe inele. Iată cum până și cel mai mic element, inelul, contribuie la reușita acestei lansete, făcând ca bățul să devină automat și ușor, și rezistent, dar să permită și lanseuri lungi, fără să încurce firul.
Demn de menționat este și mânerul split-hand combinat cu mandrina de calitate superioară Fuji, personalizată IPS – ECS, care echilibrează de minune ansamblul cu mulinetele concepute special pentru această gamă, BORAX și ALPAX.
În câteva cuvinte, mulinetele BORAX și ALPAX vin echipate cu 7+1 rulmenți japonezi de cea mai bună calitate.
Ca o distincție între cele două modele, ALPAX are rulmenții din oțel inoxidabil și corpul mulinetei din aluminiu, BORAX în schimb are corpul mulinetei confecționat din grafit compozit. Ambele mulinete vin echipate cu tamburi de aluminiu cu margine titanizată pentru protecția firului. Alte atribute ale acestor mulinete care își merită toată investiția: Antiretur instant (infinit); Sistem anti-oscilație „S-Curve“.
Cu o rată de recuperare de 5:1, mulinetele SAKURA sunt pretabile oricărui fel de pescuit la răpitor, iar confortul, plăcerea și siguranța vor fi asigurate în orice condiții de utilizare. Ca un sfat personal, dacă nu știti pe care să o alegeți dintre cele doua vă recomand cu căldură să alegeți modelul ALPAX. Este mai ușoară și mai ergonomică decât modelul BORAX.